Mi-am acordat ragazul de curand sa ma opresc si sa privesc o usa care se deshide: Essence. Toti pasii pe care i-am facut inainte si toti oamenii care mi-au iesit in cale m-au condus inspre acel moment: prilejul alinierii. Am vazut prin usa deschisa suflete flamande de lumina, masti date la o parte, intrebari scaldate in lacrimi si descoperiri imbracate in semnul mirarii. Acasa.
Dupa care a inceput sa bata vantul schimbarii si curentii care au re-aranjat harta mi-au dat peste cap punctul de referinta. Un freamat in care mi-am dat seama ca ultimul lucru pe care vreau sa-l fac atata timp cat sunt pe nisipuri miscatoare, este sa stau pe loc. Atunci si acolo am inceput sa ma misc si mi-am adus aminte sa las inima sa-mi arate calea. Ea stie.
Am plans cu bulgari mari, de sare,
Am ras adanc, din Univers,
Am dat sperantelor candoare
Si n-am lipsit la nici un vers.
Si uite asa mi s-a facut o foame nebuna de ras, de drag de oameni si de iubire. Mai ales de iubire.
Universul stie asta si vine si ma intreaba: esti sigura ca asta vrei? ia sa-ti dau o imbucatura sa vedem daca iti unge sufletul... Si eu i-am spus: iti multumesc de oferta, n-am sa iau imbucatura pe care mi-ai mai intins-o si in trecut, acum am ajuns la prilejul alinierii. Inima are sa recunoasca ingredientele inca inainte ca mancarea sa prinda gust si forma.
Si pana atunci, clocotesc de prea-plinul trairilor, de zumzetul curentilor si de intamplarea vietii. Eu m-am intamplat vietii asteia, totusi!
Recent Comments